„Păcatele avocaturii”. Ce facem cu barourile „mici”?

Fără a încerca să acuz sau să arăt cu degetul, constat că viitorul avocaturii în barourile mici este unul nu prea senin, în contextul în care marea masă de stagiari aplică pentru barourile mari, cu centre universitare – de obicei cele unde au absolvit facultatea.

Citind zilele trecute ce spunea colegul Bogdan Ilea, decanul „micului” Barou Sălaj, într-un articol de pe avocatura.com, mi-am dat seama că dintr-un barou „mare” cum e Clujul, lucrurile acestea se văd și simt mai puțin. Cu atât mai mult dintr-unul ca București sau din Palatul de Cristal al UNBR.

Problema ridicată este una de actualitate și care nu pare că se regăsește pe agenda de lucru a organelor centrale. De altfel, „rezolvarea” posibilă pe care o vede colegul Ilea, aceea că barourile mici vor avea avocați care vor fi angajați ai caselor mari de avocatură din barourile mari sau doar din Baroul București, este cât se poate de probabilă și, poate,… dorită de Centru.

Cum trăim într-o democrație (e drept, una autentică) nu prea am avea ce să reproșăm unei asemenea direcții de dezvoltare a avocaturii. Aparent, ea nu contravine unei economii liberale și descentralizate (paradoxal, fiindcă „fabricile” de avocatură cu sediul în capitală numai spre descentralizare nu te duc cu gândul).

Evident, nu putem obliga avocații să profeseze în barourile „mici”. „Stimularea” care funcționează de obicei pentru orice profesie desfășurată într-o zonă cu clientelă mai puțină sau mai săracă este cea financiară. Cu toate acestea, chiar dacă organele de conducere ale UNBR și ale CAA ar fi de acord să creeze anumite „avantaje fiscale” pentru barourile „mici” (eliminarea pentru avocații din aceste barouri a contribuției la bugetul UNBR, eliminarea pragului minim pentru contribuția la bugetul CAA, în baza principiului plății contribuției procentuale prin raportare la venitul efectiv realizat), foarte probabil s-ar lovi de opoziția barourilor „mijlocii” și „mari”. C-așa-i în tenis!

Fără a insinua vreun moment că am putea aplica ceva din modul de a face avocatură al americanilor (din o mie și unul motive), am constatat, la o sumară căutare, că și în cazul lor problema small-town lawyer există. Și pare să existe și o rezolvare (mai mult sau mai puțin aplicabilă nouă – dacă am vrea). În această cheie, ar fi curios de văzut la nivel național care este proporția de avocați în mediul rural/orașe mai mici față de populația efectivă (posibilii clienți) și/sau numărul de cauze aferente instanțelor din zonele respective pentru a vedea dacă nu există un deficit de reprezentare a avocaților în aceste medii.

Probabil, ar fi interesantă o discuție în mediul on-line și pe tema asta, pentru a găsi soluții și a le propune mai departe celor în funcții. Dacă ne pasă într-adevăr de colegii avocați din barourile „mici”.

Lasă un răspuns