Art. 6 ind. 1 din Legea privind combaterea evaziunii fiscale. Inaplicabilitatea acestuia în cazul impozitelor și contribuțiilor datorate de avocați pentru veniturile obținute din activitatea profesională

Începând cu 1 martie 2022, intră în vigoare reformatul articol 6 ind. 1 (fost 6) din Legea privind combaterea evaziunii fiscale (Legea nr. 241/2005).

Textul legal reînvie o infracțiune care, la vremea ei, a fost criticată din varii motive. Resuscitarea ei este însă alegerea legiuitorului, aspect pe care nu vrem să-l punem în discuție aici.

Verificarea pe care dorim să o facem ține de aplicabilitatea acestui text legal la impozitele și contribuțiile datorate de avocați pentru veniturile obținute din avocatură.

Anexa la Legea nr. 241/2005, introdusă o dată cu art. 6 ind. 1, enumeră limitativ impozitele și contribuțiile care intră sub incidența acestui articol. Din lecturarea acestora se poate observa că impozitul pentru veniturile din activități independente nu este enumerat (doar impozitul pentru veniturile din activităţi independente realizate în baza contractelor de activitate sportivă – pct. 2).

La pct. 16 din anexă este enumerată contribuţia de asigurări sociale de sănătate. Conform Codului fiscal aceasta este o contribuție datorată de avocați. Totuși, pct. 16, reține ca temei legal la care se raportează prezenta contribuție prevederile Codului fiscal (Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare), respectiv art. 168 alin. (1), (21) lit. a)-b), (3), (7), (71) şi (10) şi art. 174 alin. (5), (6) şi (21).

La o verificare a textelor legale indicate, reiese că ele se raportează la:

  • veniturile din salarii şi asimilate salariilor, precum şi al veniturilor din pensii – art. 168 alin. (1), (21) lit. a)-b), (3), (7), (71) şi (10)
  • veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, din activități independente în baza contractelor de activitate sportivă, din arendă, din asocieri cu persoane juridice – art. 174 alin. (5), (6) şi (21)

Prin urmare, avocații nu se încadrează în niciuna dintre aceste categorii, motiv pentru care art. 6 ind. 1 ca normă de incriminare nu poate fi raportată la impozitele și contribuțiile datorate de avocați pentru veniturile obținute din activitatea profesională.

Oarecum, concluzia apare firească, deoarece rațiunea textului de incrimnare s-a raportat în general la ideea de reținere la sursa venitului a unui impozit sau a unei contribuții și nevirarea ei mai departe, către stat. Or, în cazul activității avocațiale, avocatul nu este plătitorul venitului net (decât în cazul angajaților cu contract de muncă) către un terț, cu obligație de reținere a contribuțiilor și impozitelor.

Așadar, ar fi fost contraintuitiv, raportat la noțiunea de „reținere la sursă”, ca veniturile avocaților (brute, în esența lor) să intre sub acest text de incriminare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: