În data de 25 ianuarie 2022, Curtea Europeană a soluționat cauza 54780/15 (Dănoiu și alții c. României) în care a constatat încălcarea art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenție.
Pentru a reține astfel, Curtea a constatat că avocații din oficiu au reprezentat pe parcursul a șase ani și 46 de termene de judecată a fondului cauzei un număr de peste 8000 de părți civile. De asemenea, aprecierea Curții de Apel București asupra prestațiilor avocaților din oficiu, aprecieri care au justificat reducerea onorariilor din faza de fond, sunt contrazise de aprecierile făcute de judecătorul de fond. Mai mult, referatele avocaților din oficiu care au justificat plata onorariilor nu au fost nici anulate, nici contestate de autoritățile naționale. Prin urmare, Curtea a constatat că și numai aceste aspecte sunt suficiente pentru a se concluziona că motivele pentru care Curtea de Apel București a redus onorariile nu erau conforme cu dispozițiile naționale și că hotărârea în cauză a fost arbitrară.
Curtea mai reține că jurisprudența națională (cele două spețe) oferită de agentul guvernamental în sensul reducerii onorariilor nu are aplicabilitate în prezenta speță deoarece munca avocaților din oficiu nu a fost considerată de instanța de fond un serviciu juridic minim (ca în prima speță). În ceea ce privește a doua speță, temeiul juridic pentru reducerea onorariilor nici măcar nu a fost indicat.
De asemenea, reclamanții au furnizat trei exemple jurisprudențiale în care onorariile nu au fost reduse în situații similare cu ale lor. S-a subliniat și faptul că unii judecători din cadrul curților de apel au arătat că onorariile avocaților din oficiu nu puteau fi reduse.
Curtea a concluzionat că argumentele Curții de Apel București pentru reducerea onorariilor avocaților din oficiu nu erau conforme cu legislația națională și prin urmare reclamanții nu ar fi putut prevedea că onorariile urmau a fi reduse.
În acest sens, Curtea a reamintit că o normă este „previzibilă” atunci când oferă o anumită garanție împotriva atacurilor arbitrare ale autorităților publice. Aceasta presupune că orice ingerință în exercitarea dreptului la respectarea bunurilor trebuie să fie, așadar, însoțită de garanții procedurale care să ofere persoanei în cauză o oportunitate rezonabilă de a-și prezenta cazul autorităților competente, astfel încât să permită o contestație efectivă.
Important a fost și observația Curții că ingerința a intervenit ca urmare a unei hotărâri în apel și că demersurile reclamanților în fața ÎCCJ au rămas fără succes, recursul în casație fiindu-le respins ca inadmisibil.
Avocatura Altfel 