Ce ne zice CJUE despre onorariile minimale și ar trebui să afle și UNBR

În decizia CJUE din 23 noiembrie 2017 (a se vedea aici) în cauzele conexate nr. C‑427/16 și C‑428/16 s-a stabilit, în esență, că articolul 101 (1) din TFUE (interzicerea împiedicării, a restrângerii sau a denaturării concurenței) coroborat cu art. 4 (3) din TFUE trebuie interpretat în sensul că o reglementare națională care nu permite avocatului și clientului său să convină o remunerație cu o valoare inferioară valorii minime stabilite de o organizație profesională de avocați, în caz contrar acest avocat făcând obiectul unei proceduri disciplinare este susceptibilă să restrângă concurența pe piața internă în sensul articolului 101 alineatul (1) TFUE.

Pentru că instanța europeană a considerat că nu există o astfel de restrângere dacă tarifele sunt stabilite cu respectarea criteriilor de interes public definite prin lege, iar autoritățile publice nu își delegă operatorilor economici privați prerogativele aprobării sau ale stabilirii tarifelor, a menționat în continuarea celor statuate privind restrângerea concurenței că „revine instanței de trimitere sarcina de a verifica dacă o astfel de reglementare, având în vedere modalitățile concrete de aplicare a acesteia, corespunde în mod veritabil unor obiective legitime și dacă restricțiile impuse în acest fel sunt limitate la ceea ce este necesar pentru a asigura punerea în aplicare a acestor obiective legitime.”

Raportat la noțiunea de „obiective legitime” Curtea a arătat că este important cine stabilește aceste limitări și după ce criterii. Astfel, dacă acestea ar fi stabilite de membri unei organizații profesionale (cum e cazul Consiliului UNBR, dacă ne raportăm la nivel național – n.n.) e necesară existența garanției că aceștia acționează cu respectarea interesului general, criteriile acestui interes trebuind a fi definite prin lege într‑un mod suficient de precis, iar controlul efectiv și puterea de decizie în ultimă instanță din partea statului trebuind să fie prezente.

În speța analizată de Curte (și în cazul situației la nivel național – n.n.) reglementarea în discuție în litigiile principale nu conține niciun criteriu precis susceptibil de a garanta că valorile minime ale remunerației avocatului, astfel cum au fost stabilite de Consiliul Superior al Baroului, sunt echitabile și justificate cu respectarea interesului general.

De asemenea, raportat la problema sancționării la nivel național a UNBR de către Consiliul Concurenței Curtea a reiterat în cauză un aspect foarte important, respectiv că „având în vedere lipsa unor dispoziții susceptibile să garanteze că Consiliul Superior al Baroului se comportă ca un dezmembrământ al puterii publice care acționează în scopuri de interes general sub controlul efectiv și sub puterea de decizie în ultimă instanță a statului, o organizație profesională precum Consiliul Superior al Baroului trebuie să fie considerată o asociere de întreprinderi în sensul articolului 101 TUE atunci când adoptă regulamente care stabilesc valorile minime ale remunerației avocatului.”

Raportat la considerentele deciziei CJUE mai sus prezentate, cred că se pot trage concluziile următoare:

• Niciunul dintre organele de conducere ale UNBR nu poate stabili onorarii minimale obligatorii, decât în baza unor criterii obiective care să fie justificate prin raportare la interesul general și numai în baza unui control final al Statului;
• Orice organ al UNBR care ar stabili astfel de onorarii va fi considerat o asociere de întreprinderi și poate fi sancționat sub aspectul deciziei luate prin raportare la încălcarea art. 101 (1) TFUE privind interzicerea împiedicării, a restrângerii sau a denaturării concurenței;
• Hotărârea nr. 272 din 26 august 2017 a Consiliului UNBR modificată de hotărârea nr. 250 din 28 septembrie 2017 a Comisiei Permanente încalcă dreptul unional în măsura în care este susceptibilă de a sancționa disciplinar orice avocat care stabiliește cu clientul său un onorariu inferior celor prevăzute în Anexa la hotărârea nr. 272/2017 a Consiliului UNBR.