Soluția propusă de legiuitorul român în materia vizitei intime în cazul arestaților preventiv: acordul procurorului de caz

Nimic nu bucură doctrinarul român mai mult decât proiectele originale de modificare a legislației pozitive. Asta mai ales în situația în care soluția originală privește problemele „intime” ale justițiabililor.

Azi, Guvernul a făcut public un proiect de lege de modificare a Codului penal, de procedură penală precum și a altor acte normative din materia dreptului penal și execuțional penal. Pe lângă modificările previzibile, ca efect al numeroaselor decizii CCR, cele în materia condițiilor de acordare a vizitei intime în cazul arestaților preventiv au depășit așteptările.

În Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, se introduce un articol nou, 112 ind. 1 (art. VI pct. 4 din Proiectul de lege). Articolul cu pricina prevede cumulativ cinci condiții necesare pentru ca persoanele arestate preventiv în faza de urmărire penală să beneficieze de vizită intimă (probabil, inutil să explic care e obiectul ei). Una dintre condiții, supusă evident aribtrariului, este aceea a existenței unui acord al procurorului de caz pentru primirea respectivei vizite. Prin urmare, arestatul preventiv din urmărire penală are nevoie de acordul procurorului ca să…

Dincolo de faptul că această situație este de un comic absurd, mă întreb: are procurorul niște limite de apreciere pe temeinicia cererii (de exemplu, prin raportare la comportamentul procesual al celui arestat în faza de urmărire penală) sau este doar un acord formal? Și, ca să merg cu gluma mai departe decât legiuitorul: acordul procurorului este sub forma „se dă/nu se dă” sau acesta are dreptul de stabilire al conținutului vizitei?

Nu pot să nu remarc discriminarea creată în același proiect de lege între persoanele arestate preventiv, aflate în faza de urmărire penală și cele aflate în faza de judecată (art. VI pct. 1 din Proiect care modifică art. 69 alin. 1 din Lege). În cazul celor din urmă nu este necesar, pentru vizita intimă, acordul instanței. De ce? De ce să nu-și dea și instanța cu părerea pe viața intimă a justițiabilului?

Vă propun ca orice modificări originale pe subiectul vizitei intime să le transmiteți pe adresa Guvernului.