A treia ședință a comisiei de discutare a Proiectului de modificare a Legii și Statutului profesiei

A treia ședință a comisiei de discutare a Proiectului s-a desfășurat în data de 19.04.2016, de la ora 14,00 la ora 17,15.

Au fost prezenți 9 membri ai Comisiei, iar doi au fost substituiți cu acordul acestora de alți doi avocați nemembri. Au lipsit doi membri ai Comisiei. Au fost prezenți doi avocați nemembri, pe lângă cei care au substituit membrii absenți.

Tema principală de discuție a Comisiei a fost: Pregătirea profesională continuă.

Pentru început, s-au finalizat discuțiile pe tema de la ultima ședință, cea din 05.04.2016. Citește în continuare „A treia ședință a comisiei de discutare a Proiectului de modificare a Legii și Statutului profesiei”

Cât de necesară este implicarea UNBR și în spațiul virtual al rețelelor de socializare?

În una dintre emisiunile prezentate de cei de la Universul Juridic în cadrul maratonului Legal Point, domnul avocat dr. Traian Briciu (vicepreședinte UNBR și Director INPPA) s-a exprimat în felul următor (a se vedea intervalul T = 24 min. 45 sec. – 25 min. 35 sec.):

Nu m-aș grăbi cu prezența pe rețelele de socializare, personal, poate greșesc, îmi asum dacă greșesc, dar am o reticență semnificativă a intra în zone care nu au o delimitare instituțională clară. Totuși, Uniunea Națională a Barourilor nu cred că poate intra cu ușurință în zone nedelimitate instituțional în care se poate spune orice, oricum, fără nicio responsabilitate din partea celor care intervin. Cred în modul de comunicare instituțional.

Chiar dacă, după cum a subliniat și acesta, poziția este una personală, apare evident că nici la nivel instituțional Citește în continuare „Cât de necesară este implicarea UNBR și în spațiul virtual al rețelelor de socializare?”

Înregistrarea audio (parțială) a celei de-a doua zi de Congres al Avocaților 2016

Pentru că mi se pare firesc să încercăm să determinăm UNBR să adopte o politică de transparență totală față de lucrările sale (Congres, Comisie Permanentă, Consiliu), pentru că au fost multe reacții negative la declararea de către Congres a faptului că lucrările nu se vor transmite live (dar se vor înregistra audio – înregistrare care nu a apărut în spațiul public nici acum, la 2 săptămâni de la Congres), pentru că unii avocați au cerut expres o astfel de înregistrare, am decis să pun la dispoziție o înregistrare personală. Citește în continuare „Înregistrarea audio (parțială) a celei de-a doua zi de Congres al Avocaților 2016”

A doua ședință a comisiei de discutare a Proiectului de modificare a Legii și Statutului profesiei

A doua ședință a comisiei de discutare a Proiectului s-a desfășurat în data de 05.04.2016, de la ora 14,00 la ora 16,30.

Au fost prezenți 8 membri ai Comisiei, iar unul a fost substituit cu acordul acestuia de un avocat nemembru. Au lipsit 5 membri ai Comisiei. A fost prezent un singur avocat nemembru, pe lângă cel care a substituit unul dintre membrii absenți.

Tema principală de discuție a Comisiei a fost: Modificarea vechimii în profesie necesară accederii în conducerea organelor profesiei și pentru a pune concluzii la ÎCCJ/CCR

Pentru început, s-a discutat pe temele dezbătute la ședința anterioară pentru a finaliza discuțiile și ca urmare și a punctelor de vedere transmise între cele ședințe de membrii comisiei.

S-a stabilit că Proiectul care urmează să fie pus în dezbaterea Adunării Generale Extraordinare a Baroului Cluj va conține pentru fiecare modificare din Proiect un tabel cu opinii PRO/CONTRA și nominal membrii care le-au susținut și/sau aderat la ele. Citește în continuare „A doua ședință a comisiei de discutare a Proiectului de modificare a Legii și Statutului profesiei”

Congresul Avocaților 2016. Ziua a doua și trei concluzii (a)tipice

A doua zi s-a desfășurat ceva mai relaxat, mai ales că din început unele replici ale domnului președinte Florea au fost zeflemitoare:

(către un domn delegat care voia să ia cuvântul)

Dacă este în legătură cu articolul de pe Juridice, vă dau cuvântul.

Nu este…

Păi atunci de acolo am aflat tot ce vreți să spuneți.

Sau deja amintitul în LIVE TEXT:

Doamna X și eu vreau să fac avocatura altfel.

Sau:

(cu referire la anumite discuții) Ajungem iar pe Avocatura Altfel.

Chiar dacă ziua se anunța deci relaxată, unii dintre delegați chiar o consideraseră zi de odihnă după unele scaune goale care cu o zi înainte erau ocupate, discuțiile au fost interesante. Citește în continuare „Congresul Avocaților 2016. Ziua a doua și trei concluzii (a)tipice”