Lunga toamnă fierbinte. Iluzii despre căderea unei Frunze

„La anul pe vremea asta, vom avea un nou președinte de Uniune…” …este cea mai bună glumă pe care v-aș putea-o spune de acum și până la alegerile de anul viitor. Când vom „lua act” de realegere.

Până atunci ceva valuri tot vor fi făcute. Pentru că, din păcate, până când oamenii din sistemul dă conducere sunt tot aceeași, rezultatul va fi același și tot ce rămâne de făcut este să faci valuri, poate-poate ai noroc și se va răsturna barca din neatenția cârmaciului.

Problema fundamentală, de care ziceam și într-o discuție anterioară, ține de bun simț: când un decan are mandatele limitate la două, iar președintele intră la categoria de tiff #fărălimită, avem la mijloc o fractură logică. Dacă am face paralela primar – președinte de patrie vs. decan – El prezidente, am constata că situația e inversată. Niciodată perenitatea într-o funcție de vârf nu a dus la ceva bun sau la progres.

Barourile din țară încearcă pe cât posibil să mai scuture de barcă. Baroul Timiș a reactivat (aici) o propunere care a plecat de la Consiliul Baroului Cluj prin toamna lui 2017 (a se vedea aici): aceea ca membrii consiliului unbr să nu mai fie aleși de Congres, ci de fiecare adunare generală de barou.

Propunerea nu e una formală, ci ar schimba exact sistemul de care ziceam, sistemul dă conducere. Ideea e simplă: Congresul, adică consiliul unbr plus încă câțiva avocați conform normei de reprezentare aferente fiecărui barou, din 4 în 4 ani, alege, ați ghicit!, consiliul unbr. E un vot din categoria consiliul unbr & friends, unde consiliul se autovotează iar prietenii se fac că votează, având în vedere că votul lor are slabe șanse să atingă o masă critică. Din motivul acesta mulți dintre consilierii unbr sunt în consiliu de mai demult ca președintele.

La alegerile de acum 4 ani pe buletinele de vot se scrisese în dreptul celor care erau membrii în Consiliu – „Consilier UNBR”. Nu de alta, dar nu cumva să dea lumea în confuzie și să iasă altcineva decât ăia care au mai fost.

în aceeași ordine de idei, Baroul Dolj a solicitat (a se vedea aici) un Congres Extraordinar, înainte de alegerile de anul viitor. Poate pe ultima sută de metri modificăm ce n-am modificat de ani de zile. Nu că n-am fi avut ocazia, una dintre ele fiind chiar Legea nr. 25/2017 din martie anul trecut. Legea n-a modificat nici modul de alegere a Consiliului UNBR, nici numărul de mandate ale președintelui. În schimb, a precizat ceva foarte important, anume că avocații sunt „parteneri indispensabili ai justiției”. Și de atunci toți avocații au dormit mult mai liniștiți.

De ce nu s-a modificat legea noastră prin părțile esențiale? Pentru că tot ce ajunge la consiliul unbr pe tema „modificări legislative”, dacă n-are norocul să fie respins și îngropat în arhiva de cereri respinse a Ministerului Adevărului, e îngropat în Comisia de analiză a părerilor avocaților pe tema legislației profesiei. De Comisia asta vorbește și Baroul Dolj în cererea de convocare a Congresului extraordinar, comisie pe care nimeni n-a văzut-o la față vreodată, dar se spune că se hrănește cu sărățele.

Consiliul Baroului Timiș, Cluj (aici) și Dolj (aici), precum și București (aici) dau semne că măcar încearcă să pună în mod real problema alegerii consiliului unbr în discuție. Să vedem ce va ieși.

Gurile avizate spun că vom mai vedea cel puțin 4 ani aceeași semnătură pe actele uniunii. Și, probabil, cu tot efortul barourilor din opoziție, cel puțin votarea consiliului unbr de anul viitor va urma aceleași reguli (modificarea legii pe subiectul acesta nu stă în puterile directe ale congresului). Important e că lucrurile se mișcă. Și dacă se mișcă suficient de tare, până și cea mai îndârjită Frunză, pică.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: