Despre referendum. De ce merg să votez NU

Din bula mea de social media (nu mă uit la TV, am doar Netflix și HBO Go pe el) ideea de boicotare a referendumului e cât se poate de clară. Mai văd câte o postare răzleață legată de motivul pentru care să spui DA. În rest, #boicot. Părerea mea e însă, alta. Nu că ar fi ea cea mai avizată sau relevantă pentru cât #boicot intră pe feed. M-am gândit dacă să o împărtășesc sau s-o țin pentru mine. De dragul variației, am zis: hai, fie.

În esență, ideea #boicot nu e neapărat greșită și este clar de ce a fost adoptată. Ea e însă o alegere emoțională, „iubirea nu se votează”, nu o alegere realistă sau în ton cu ultimii doi ani de proteste #rezist. În cei doi ani, de la OUG 13 încoace, a părut evident că o mare parte din societatea civilă a început să se implice și să răspundă prin implicare în chestiunile ce țin de politica națională (mai ales justiție, că asta a fost tema principală). S-a argumentat ad nauseam pe tema, „a ieșit psd-ul că n-ați/n-am ieșit la vot, las că la următoarele alegeri schimbăm asta”. În mod atipic, când ni se pune în față o problemă tabu a societății românești, acceptarea altor familii decât cea „tradițională”, alegerea noastră nu este să arătăm că ne-am maturizat suficient ca societate cât să fim majoritari împotriva unui referendum demn de dark ages. Alegerea este să nu mergem la vot.

Eroarea fundamentală a campaniei #boicot este următoarea: pornește de la premisa că succesul ei este garantat. Noi nu mergem la vot, ăia cu URĂ în ei vor fi sub 30% și uite așa am câștigat prin neprezentare. Votul nu e un meci pe care-l câștigi prin neprezentare, fiindcă opțiunea „nu merg” nu echivalează automat cu un NU. Echivalează cu „nu mă interesează”, orice părere ai în social media. Și echivalează cu un DA indirect, dacă cvorumul este întrunit. Nu cei care merg la vot și zic NU validează un rezultat sinistru și majoritar DA (ei au votat deja cu NU), ci cei care nu merg să voteze NU.

Pentru mine este o enigmă cum au tras promotorii din online a campaniei #boicot concluzia că se poate merge all in pe #boicot fără niciun plan B pregătit. Gândiți-vă așa: duminică dimineața constatați că prezența la vot se apropie de 30% (dacă se poate constata asta fără sistemul acela de evaluare în timp real a prezenței, care a funcționat fain la alegerile din 2016). Ce faceți? Vă panicați și #stațiacasă? Mergeți la vot? Că pentru ipoteza asta nimeni n-a scos nicio vorbă, nu v-a spus ce să faceți.

E adevărat că e decredibilizant dacă cu o săptămână înainte de vot o dai la întors și completezi campania #boicot cu #boicot* (*dacă nu e bai duminică dimineața). Dar e mai bine să fie rușinos și să întoarcem rezultatul decât să fim cu ego-ul intact și cu un halucinant 95% vot DA.

Sincer, mă așteptam ca abordarea să fie alta. Uite, doi ani ne-am mobilizat la proteste, la campanii nonconformiste, avem sprijinul majoritar al clasei de mijloc din România, al intelectualilor, haideți să ne mobilizăm și să arătăm că suntem mult mai mulți care zic NU decât DA la un astfel de referendum. Dacă aș face parte dintre cei care alcătuiesc familii netradiționale m-aș simți mult mai susținut de o astfel de atitudine decât echivocul: dacă-ți pasă, stai acasă (stupid slogan, scuzați, dar stai acasă, dacă-ți pasă să nu pierzi curierul, nu dacă-ți pasă de cum iese votul).

N-am văzut nicio analiză rece pe subiectul: ies sau nu ies 30% la vot. Poate n-am dibuit-o eu, dar era bună una, printre atâtea glume bune pe tema #boicot, de care râdem până luni dimineața. După aia om plânge și ne-om întreba de ce a ieșit nasol.

În lipsa unei analize, am luat niște rezultate de la Biroul electoral central (aici și aici) de la alegerile din 2016 unde ne-am holbat mirați, unii (60%), de pe pârtia de schi sau de acasă cum PSD câștigă lejer majoritatea. Ce zic cifrele:

• persoane pe listele de votare: cam 18,2 milioane
• prezență la vot: 40% (cam 7,2 milioane)
• voturi pentru primele patru partide: PSD (3,2 milioane), PNL (1,4 milioane), USR (620 mii), UDMR (435 mii), deci total cam 5,6 milioane voturi.

Să zicem că mergem pe aceleași liste de votare. Ce-ar însemna validarea pentru referendumul din 6-7.10:

•  persoane pe listele de votare: cam 18,2 milioane
• prezență la vot: 30% (5,46 milioane) – adică mai puțin decât votanți pentru primele 4 partide
• voturi valabile: 25% (4,55 milioane)

Dacă nu suntem ipocriți acceptăm că dintre cei 5,6 milioane de votanți ai celor 4 partide majoritatea ar vota DA (majoritatea raportată la total, unde se consideră că votanții PSD votează majoritar DA). Sunt sigur că vor fi și PNL-iști, și USR-iști și UDMR-iști care vor merge la vot și vor zice DA. Cum vor fi PSD-iști care vor face #boicot (puțini, dar sunt sigur că vor fi). În plus, sunt 1,6 milioane de votanți pe care nu i-am luat în calcul (celelalte partide, din care, important, votanții ALDE și PMP totalizează încă 770 de mii).

Din statistica din 2016 mai reiese o chestie care ar trebui să vă convingă că cvorumul se va îndeplini: cei mai mulți votanți, pe grupe de vârstă, au fost femeile și bărbații între 45-64 de ani și 65+. Credeți că din aceștia vor face mulți #boicot? Eu mă îndoiesc foarte foarte tare.

Cine riscă pe aceste cifre și mizează că nu va fi cvorum (în condițiile în care sunt 2 zile de vot, nu una ca în 2016), fie are date suplimentare convingătoare în sensul lipsei cvorumului, fie pur și simplu mizează pe o minune.

Eu nu vreau să risc și nici nu consider că #boicot este soluția corectă. E adevărat că iubirea nu se votează, pentru iubire oricum nici nu ai nevoie de o familie recunoscută oficial (fie ea tradițională sau nu). Ce se votează acum e o limitare de drepturi și eu nu sunt de acord să las rezultatul votului, fie el și invalidat de lipsă de cvorum, să arate că în România o majoritatea covârșitoare crede că trebuie să limităm instituția familiei la un cuplu care a dovedit statistic că cea mai scurtă cale spre divorț este căsătoria. Așa că eu mă voi duce la referendum să votez NU.