După cum vă spuneam într-o postare anterioară (aici), domnul președinte UNBR Gheorghe Florea a afirmat în ședința de Consiliu UNBR din 16.02.2018, referitor la punctul de vedere pe care Filiala Cluj a CAA ar fi comunicat-o către Consiliul UNBR cu privire la plângerea prealabilă privind majorarea cotei minime de contribuție lunară, că: Poziția scrisă comunicată de către Consiliul filialei este că este posibil ca demersul să fie un demers care vizează interese electorale. Eu nu pot să vă spun decât atât. De asta îmi pare rău că a plecat domnul președinte că a fost invitat aici. Dacă din punctul ăsta de vedere lucrurile acestea nu sunt lucruri (pe) care le spun de la mine…

Colega avocat Mihaela Morar a solicitat Filialei CAA Cluj eliberarea unei copii după punctul de vedere transmis de această filială Consiliului UNBR. Acesta nu conține absolut nicio referire la faptul că plângerea prealabilă ar fi vizat interese electorale, după cum puteți constata singuri citind conținutul acesteia (aici). Este important să cunoașteți acest lucru pentru corecta relevare a poziției pe care a avut-o oficial CAA Cluj.

Prin urmare, avem de tras o singură concluzie: ori domnul Gheorghe Florea a primit un alt punct de vedere cu un alt conținut (foarte puțin probabil), ori, contrar celor susținute, domnul președinte spune lucruri de la el.

PS: Așteptăm comunicarea hotărârii Consiliului UNBR de respingere pentru a o putea ataca în instanță. Cine este disponibil pentru o „manipulare postelectorală” poate semna cererea alături de colega avocat Mihaela Morar și subsemnatul.

Un gând despre “Oare domnul președinte UNBR Gheorghe Florea a primit alt răspuns de la CAA Cluj decât noi?

  1. Achiesez la atacarea in instanta a raspunsului nefavorabil al UNBR si sustin demersul initiat impotriva Hotararii UNBR de majorare nejustificata a cotei CAA.

Lasă un răspuns