Note de subsol. Congresul avocaților într-un rezumat cinic

Preamblul

Notele de subsol dintr-o lucrare de specialitate nu sunt citite de obicei de nimeni. Câteodată, nota de subsol domină pagina. Dar ăsta nu este un motiv pentru care va fi luată în seamă. Ea e trecută cu vederea și pagina, dată.

Marele câștig al internetului, blogurilor, democrației, libertății de expresie la urma urmei, este că eu îmi pot spune o părere liberă aici (poate greșită, dar e dreptul meu să greșesc), iar tu poți să nu mă citești. Sau să mă critici.

Pentru motivul ăsta nu am nicio reținere să concluzionez după prima zi de Congres că suntem o profesie în care tuturor ne place să ne auzim vorbim, puțini suntem cei care stăm să și ascultăm, iar unora le lipsește bunul simț în a aprecia motivul pentru care barourile i-au delegat la Congres (Uniunea a cheltuit cu cazarea și mâncarea) și rolul lor în acest happening anual (cel puțin acela de a asculta chiar și discursurile irelevante ale celor care au privilegiul deținerii microfonului).

Cu foarte puține excepții notabile, respectiv Baroul Harghita (problema participării interpretului la actul de justiție, rezumată într-un material anterior, dar care merită citită in extenso în documentul de pe siteul UNBR care adună raporturile barourilor pe acces la justiție), precum și cele două teme ale colegului Janos Szekely din Baroul Satu-Mare (1. Onorariile minimale și 2. Accesul la informația juridică) sterilitatea și banalitatea discursurilor și discuțiilor din prima zi de Congres sunt din păcate oglinda în care ne reflectăm ca profesie.

Orice ar aduce ziua a doua și a treia de Congres, azi (23.03.2017) trag o concluzie (inspirat într-un fel mai aparte și de discursul din deschidere al doamnei Gîrbovan, care ne sugera că rolul avocatului este și acela de a critica pentru îmbunătățirea actului de justiție): trebuie să fim critici cu noi înșine, altfel vom ajunge note de subsol în jocul orgoliilor care poartă numele de Justiție.

Ziua a 2-a

Congresul și-a mai revenit la viață în a doua zi, pe secțiunea moderată de doamna Livescu și doamna vicepreședinte Cristina Gheorghe, repetând o temă de anul trecut care era necesar de subliniat și anul acesta pentru că ea a rămas actuală (problema taxelor de timbru excesive și a ajutorului public judiciar ineficient). A fost și secțiunea care a generat în ceea ce mă privește intervenția și materialul publicat ieri pe tema accesului la justiție și a avocaturii pro bono.

Momentul pro bono a generat și momente „colgate” în care s-a relevat foarte clar că se întâmplă luări de poziție pe o temă pe care intervenientul n-a ascultat-o. Altfel nu-mi dau seama cum poți confunda avocatura pro bono cu avocatura clandestină. Și mă opresc aici, că nu vreau să fac profesia de rușine cu mențiunea colegului care a sugerat o anumită direcție de acțiune împotriva „anumitor ONG-uri”.

Intrarea în discuțiile propriu-zise ale Congresului, pe tema documentelor financiare și a rapoartelor de aprobat n-a adus nimic spectaculos sau de noutate, mai mult decât reluările discuțiilor pe tema profitabilității complexului Techirghiol. Iritarea parțial justificată a anumitor colegi, care s-au săturat să audă Congres de Congres aceleași suspiciuni și reproșuri pe tema acestei investiții, nu mă face să constat decât că într-o democrație decizională aceste reproșuri sunt un cadru de discuții pe care trebuie să ți-l asumi, chiar și la infinit, cu răbdare, până în punctul în care poți convinge pe toată lumea de corectitudinea respectivei decizii investiționale. Altfel, nu ți-ai înțeles nici profesia, nici rolul pe care-l ai acolo.

Finalul (deloc apoteotic)

Ultima zi confirmă preocuparea avocaților de a nu se omorî cu munca sâmbăta. Probabil, pe viitor, delegații la Congres ar putea completa o declarație pe proprie răspundere că „iubesc ziua de sâmbătă ca pe cea de vineri (seara)”. Dacă cineva se va simți jignit de remarca anterioară, îl rog să povestească baroului care l-a trimis la Congres ce s-a întâmplat în ultima zi cu panourile de pe mese care indicau numele barourilor (față de ziua de vineri).

Highlight-ul decizional al ultimei zile a fost CODEX-ul Casei de Asigurări a Avocaților. Contestat mai categoric în scris decât verbal de către unul dintre barouri pe subiectul Regulamentului creanțelor contributive (de inspirație ANAF-isto-procedural-fiscală) și supus la vot în bloc cu celelalte regulamente benigne cuprinse în CODEX a generat vreo 7 voturi împotrivă (dintre care cel puțin două din baroul Cluj – pe motivele atent citite ale colegilor din alt barou care l-au contestat în scris).

Ce-am obținut de la Congres?

• O promisiune a dl. Florea că Norma 1/2016 a DCAJ va fi reanalizată în Comisia Permanentă raportat la criticile pe care le-am enunțat deja în materialul anterior referitor la piedicile puse de aceasta în calea avocaturii pro bono
• O nouă mențiune a aceluiași domn președinte a sintagmei „Avocatura Altfel” (aștept și o abonare la materiale) 🙂
• Un aparent îndemn al aceluiași președinte al nostru conform căruia, chiar dacă tocmai s-a semnat decretul de promulgare al modificărilor la legea avocaturii, e bine că „așa-numitul grup de la Cluj”, chiar dacă nu prin folosirea unor pârghii instituționale, se ocupă de îmbunătățirea legislației profesiei, acest lucru fiind unul pozitiv oricine ar fi subiectul activ al unei munci „de lege ferenda”

Ce am pierdut la Congres?

• Timp. Neuroni (dacă mai aveam).

Concluzia?

Abruptă: Fără violență! Haideți să nu mai batem câmpii și să fim relevanți, ca profesie. 

(Foto)