Congresul avocaților 2019. Până la urmă n-au mai fost alegeri în reluare

Îmi iau pe mine blugii și tricoul cu „Greu de votat 4. Nu mai dați alegeri în reluare!”. Îmi încalț converșii și cobor în fața hotelului. Pornim către sala Dalles unde va fi prima zi de Congres.

Ne primim gențile cu materialele. Am senzația de deja vu. Sunt aceleași genți ca anul trecut, doar textul de pe ele este actualizat. Consecvență. Sau conservatorism? Vedem.

Mă așez în sală lângă colegii din Cluj, central, rândul 4 sau 5. Sunt destul de vizibil din prezidiu. Ne ridicăm, se intonează imnul României și al Uniunii. După ce ne așezăm domnul președinte Florea are un scurt moment introductiv în care zice ceva și de „greutatea de a vota”. Nu rețin exact cuvintele. Probabil se referea la cele scrise pe tricoul meu. Poate doar mi s-a părut.

Începem în forță. Nu ne împiedicăm în discursuri introductive în care lumea să aibă timp să-și verifice feed-ul de Facebook. Votăm ordinea de zi cu precizarea că punctele care privesc Casa de asigurări a avocaților vor fi discutate într-un Congres seaparat (decis, ulterior, că va fi în octombrie, 2019).

Mai mulți avocați se înscriu la cuvânt. În general, discuțiile sunt despre bani. De ce s-a cheltuit pe asta și pe asta? De ce avem preconizat pe anul 2019 un deficit de 1 milion de lei? Pentru că scad încasările cu AEGRM-ul, ca urmare a unei investigații a Consiliului Concurenței care ar fi speriat operatorii/brokerii AEGRM.

Întreb și eu de ce pe anul 2018 deficitul este pus pe seama barourilor, respectiv de ce avem o cheltuială cu deplasările reprezentaților barourilor la Comisia Permanentă și Consiliul UNBR, nepreconizată în proiectul de buget pentru anul 2018. Domnul președinte îmi răspunde că decizia e luată de Consiliul UNBR, după aprobarea proiectului de buget de către Congresul avocaților 2018, la cererea anumitor barouri, care s-au plâns că nu au fonduri pentru a suporta aceste costuri.

Se supun la vot, în bloc, două hotărâri ale Consiliului UNBR, care modifică Statutul profesiei (una din decembrie, 2018, alta din martie, 2019). Se votează. Se numără doar voturile împotrivă și abținerile. Cei care știu miza votării în bloc sar de pe scaun.

Numărați și voturile pentru!

Începe scandalul.

Supuneți-le la vot separat!

Ne se vrea. Se argumentează. Începe scrollarea primei hotărâri (care e mult mai lungă decât a doua) pe ecranul din spatele prezidiului. Un fel de: dați cu ceață să se piardă pe câmpul de luptă.

Pentru cei care nu știu, hotărârea din martie, 2019 revocă o prevedere importantă din hotărârea din decembrie, 2018, respectiv cea referitoare la cine ar fi avut dreptul de a participa la Congres. Prin prima hotărâre erau exclusi ca participanți de drept consilierii UNBR care nu erau și delegați votați de Adunările Generale ale Barourilor. Prin hotărârea din martie, 2019, s-a revenit la vechea situație.

Într-un final, se supun din nou la vot, în bloc, cele două hotărâri. Se numără și voturile pentru. 133. Sau 137. Se numără voturile împotrivă. 30 și ceva. Inițial, fuseseră 50. Unii au fost convinși de forța argumentelor. Să mai zică cineva că dezbaterile nu-s benefice. Nu contează pentru cine. Sau…?

Domnul președinte pentru încă o zi Florea ține totuși la speech-ul său, pregătit din timp. Ține să-l rostească. E vizibil emoționat. Ne zice că „De regulă, cei dedicați cu adevărat profesiei de avocat nu revendică nici postament valoric, nici dreptul la statui!” Ridic o sprânceană mirată. Ce confesiune de ultim moment, îmi zic, pentru un om care a stat 12 ani pe postamentul valoric reprezentat de funcția de președinte al avocaturii românești.

Iar apoi continuă:

Viața a demonstrat că ”nevoia transparenței decizionale”, deviza implicării majorității avocaților în treburile profesiei este estompată de aparențele eficienței intervenției structurilor de putere statală în conlucrări directe cu decani ai barourilor! Pe termen scurt, într-un context politic relativ confuz, consultarea avocaților a devenit sinonimă cu ”hotărârile consiliilor barourilor”!

Ridic din nou o sprânceană. Cineva s-a supărat pe cineva că acel cineva a întrebat pe altcineva decât pe Cineva? Sau nu?! Mă rog, fiecare descifrează ce vrea din limbajul de lemn al discursului prezidențial în care subiectul și predicatul sunt mai confuze decât doi bețivi scandalagii, clătinându-se, pe străzile orașului, în zori de zi.

Se schimbă prezidiul. Se strigă pe nume fiecare delegat din fiecare barou pentru a-și exprima opțiunea de a candida sau nu la Consiliul UNBR. Majoritatea barourilor au câte 1-2 delegați și un loc în Consiliu. Se candidează loc pe loc. Nicio emoție. Clujul, cu 8 delegați, are 3 candidați pe 2 locuri. Bucureștiul, cu vreo 60 și ceva de delegați, are aproape tot atâtea candidaturi, pe 18 locuri.

Cineva glumește:

Nu-i mai simplu să zică cine nu candidează?

Se afișează modelul buletinului de vot. Întâmplător pe el apare și Bucureștiul cu cele 18 locuri la care are dreptul în Consiliu. Cineva din București sare de pe scaun.

Domnule președinte, noi avem 24 de locuri nu 18.

Altcineva comentează:

Da’ nu le vreți pe toate?! Luați-le voi pe toate!

Se calculează. Bucureștiul are doar 18 locuri legale. Măcar a încercat omu’…

Începe votul. Electronic. Cu bulinuțe. Un fel de răzbunare a candidaților la intrarea în profesie. Ironia sorții.

Coadă la buletine. Un fel de diaspora reloaded. Mulți sperăm să pice PSD-ul. PSD-ul UNBR-ist.

Președintele Comisiei de vot iese val vârtej în holul sălii Dalles, unde se împart buletinele.

Atenție la mine! Candidatul X-ulescu nu are bulină!

Candidatul X-ulescu este ultragiat. Cineva vrea să-l facă de locul din Consiliu. Lumea se amuză.

Ai auzit? Ăla n-are bulină!

Păi, na, nici măcar bulina nu-l suportă.

Într-un final, găsim bulina. Era ascunsă în josul paginii. Ea și încă o colegă bulină care nu ținea de vreun alt candidat.

Facem o pauză până ce mașinăria de numărat voturi își va face treaba. E ora 18,00. Ni se promit rezultate pe ora 21,00. Promitem să ne reîntoarcem la ora anunțată.

E deja aproape unu noaptea. Numărătoarea electronică s-a dovedit mai înceată ca un melc în drum spre serviciu. Suntem obosiți și nu mai putem face altceva decât haz de necaz. Cineva observă că pe mapele de congres, baroul Mehedinți e scris Mejedinți.

Mejedinți! Hăhă, Mejedinți!

Se anunță rezultatele. Prima dată pentru candidatul fără bulină, ca un favor pentru categoriile persoanelor vulnerabile: oamenii fără bulină în dreptul numelui. A ieșit pe loc întâi la Baroul din care face parte. Ascensiunea profesională nu i-a fost secerată când îi era lumea mai dragă.

Se anunță Bucureștiul. Gruparea reformistă ia mai multe mandate. Nu suficiente. 8 din 18. Râmâne în cărți bătălia no. 2: președinte, vicepreședinte, Comisia Permanentă.

La Cluj avem un consilier nou. Ceea ce e bine. Bucureștiul are un consilier UNBR care n-are 32 de ani împliniți. Ceea ce e și mai bine. Întineresc organele de conducere.

Ședința de Consiliu pentru alegerea președintelui, vicepreședinților și a Comisiei Permanente se amână pe a doua zi la ora 9,00, având în vedere ora târzie. Reluarea Congresului se amână pentru ora 11,30.

Dimineața celei de-a doua zi de Congres îl aduce ca președinte pe dl. Briciu. Bătălie strânsă cu contracandidatul reformiștilor, dl. decan de Ilfov, Șerban Lovin. UNBR rămâne sub aparenta pecete a domnului Florea, dl. Briciu fiind considerat un fidel al acestuia. Dar cum cel mai corect este să lăsăm faptele să vorbească, așteptăm să vedem dacă senzația de mai sus, va fi sau nu infirmată de noul președinte.

Se înoiesc și vicepreședinții și Comisia Permanentă. Grupul reformist, în frunte cu Daniel Fenechiu, iau din posturile de vicepreședinți și din Comisia Permanentă. Hai, că există speranță!

Mă intersectez cu dl. Briciu. Ne strângem mâinile. Mă întreabă (cu referire la tricou):

Am înțeles partea cu Greu de votat. Dar de ce 4?

Îi răspund:

Păi ar fi fost al patrulea mandat, dacă dl. Florea candida.

Ne zâmbim politicos. Fiecare se ia cu ale lui.

Agitația e mare. Toată lumea simte că se va schimba ceva în UNBR. Nu știu dacă tuturor le va conveni schimbarea. Vom vedea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: