Prietenii noștri comuni, organili de conducere (Comisia Permanentă, gen), s-au făcut că ascund pisica onorariilor minimale, după ce au fost criticați din mai multe direcții despre caracterul amatoricesc al hotărârii 272/2017 al Consiliului UNBR. Aparent, Comisia Permanentă a venit salvatoare, cu mantia roșie însemnată cu un S grandios, fluturând în vânt, și a dat o amânare. Cum se știe că noi avocații ne bucurăm de amânări mai ceva ca de achitări (probabil pe asta s-a și mizat), vocile s-au mai domolit. Acuma eu nu zic că musai-musai am dreptate, dar follow me că nu am multe de zis:
- Comisia Permanentă amână parțial hotărârea 272/2017 a Consiliului UNBR. Posesorul de creion galben din UNBR subliniază pentru ca toți avocații să priceapă ce a intrat în vigoare și ce nu (a se vedea aici).
- Prevederile neamânate intră în vigoare. Printre ele, art. I, cel care cuprinde onorariile minimale. Comisia Permanentă ține astfel să se contrazică ea pe ea, la fel ca onor Consiliul UNBR, preambulul nefiind în concordanță cu conținutul hotărârii. Adică dacă tot amâni niște prevederi pe motiv că acum îți pasă de ce vor să zică barourile și avocații din ele, păi cred că prevederea care trebuia amânată (așa cum au pus problema toți care au criticat hotărârea) este, în primul rând, art. I din anexă, care cuprinde sumele ce se dau drept minimale.
- Cu Art. I din anexă în vigoare deja, cu art. 2 din Hotărârea 272/2017 în vigoare, care ne spune că, dacă vrem să mergem în jos cu pretențiile bănești în fața clientului atunci ne raportăm la art. I din Anexă și cu art. 31 alin. 1 ind. 2 din Legea nr. 51/1995 aplicabil și care în mod parșiv ne spune „Avocaţii pot conveni cu clienţii onorarii superioare celor stabilite în tabloul onorariilor minimale adoptat de Consiliul U.N.B.R.”, ce ne oprește să constatăm că ele, onorariile minimale, sunt, de fapt, în vigoare?
- Mai mult, ce oprește orice comisie de disciplină să ne sancționeze pentru stabilirea unor onorarii sub cele minimale, având în vedere că, în temeiul art. 86 alin. 1 din Legea nr. 51/1995: Avocatul răspunde disciplinar pentru nerespectarea prevederilor prezentei legi (…)? Or, stabilirea unor onorarii inferioare celor stabilite în tabloul onorariilor minimale este o nerespectare a art. 31 alin. 1 ind. 2 din Lege, deci o abatere disciplinară.
Q.E.D.