Nu-mi place să vorbesc despre mine la persoana a treia și știu că multă lume identifică Avocatura Altfel cu Dan Chertes (adică cu mine). E adevărat că Avocatura Altfel a pornit ca idee de la mine și că eu scriu cam toate cele ce le citiți pe aici. Cu toate astea, după cum o să vedeți, multe nu le puteam face doar singur și analiza pe care am făcut-o (prima dată mental, înainte de a o scrie aici) mi-a confirmat încă o dată că lucrurile bune și faine se fac doar în echipă. De aceea, Avocatura Altfel este și va continua să fie a tuturor celor care vor să facă profesia de avocat mai bună, sub toate aspectele. De aceea Avocatura Altfel nu este despre Dan Chertes, ci despre toți cei care se implică în proiecte de schimbare în bine a profesiei. Continuă lectura „Ce a făcut Avocatura Altfel în doi ani de când există”
Onorariile minimale recomandate de UNBR par a fi „cam obligatorii”
În dulcele stil românesc de a face lucruri, Consiliul UNBR a hotărât în 26 august 2017 (hotărârea nr. 272) să aprobe „Tabloul onorariilor minimale”, cu titlu de recomandare, așa cum era și normal ca urmare a introducerii lit. x) în art. 66 din Legea nr. 51/1995.
Tabloul ăsta s-ar fi adoptat după cum zice preambulul hotărârii, după ce s-au făcut dezbateri în teritoriu a „Ghidului orientativ privind onorariile minimale aferente serviciilor profesionale ale avocaților”, transmis decanilor barourilor în ședința Consiliului UNBR din 17 iunie 2017 când s-a decis dezbaterea proiectului după consultarea tuturor avocaților. Voi ați participat la o astfel de consultare în barourile voastre că la Cluj a fost doar cald și secetă? Continuă lectura „Onorariile minimale recomandate de UNBR par a fi „cam obligatorii””