Mergem mai departe

Adunarea Generală a avocaților din Baroul Cluj din 10 martie nu a arătat decât că atunci când vrem, putem să ne susținem nemulțumirile. Și să le și rezolvăm. Indiferent de subiect, apărarea profesiei, modificarea legislației, implicarea în proiecte sociale, implicarea în deciziile locale, care ne influențează direct, constanta trebuie să fie implicarea.

Chiar dacă am amânat discutarea Proiectului de modificare a legislației noastre pentru o adunare generală extraordinară din mai, ne-am apărat profesia. Asta pentru că tot timpul oamenii sunt mai importanți decât discuțiile juridice. Citește în continuare „Mergem mai departe”

Proiectul de modificare a legislației profesiei va fi discutat în Adunarea Generală de vineri a Baroului Cluj

În urmă cu un an, într-o vineri, pe la șase seara, când în Adunarea Generală din 2016 a Baroului Cluj s-a decis ca Proiectul de modificarea a legislației profesiei să nu fie discutat, ci să se numească o Comisie de discutare a acestuia, în sală erau maxim 100 de avocați (după cum se poate vedea din poza articolului – sursa foto). Un an mai târziu, vinerea aceasta, Proiectul este din nou pe ordinea de zi a Adunării Generale. Citește în continuare „Proiectul de modificare a legislației profesiei va fi discutat în Adunarea Generală de vineri a Baroului Cluj”

Guest post: Necesitatea unor modificări ale legislației specifice profesiei de avocat în privința societăților profesionale cu răspundere limitată pentru a putea beneficia de regimul fiscal al microîntreprinderilor

Avocat Dr. Marius-Ioan Floare

Baroul Cluj

Prin Ordonanța de Urgență nr. 3/2017 s-au modificat o serie de prevederi ale Codului fiscal (Legea nr. 227/2015) în ceea ce privește regimul fiscal și condițiile de încadrare ale microîntreprinderilor. Astfel, începând cu data de 1 februarie 2017, beneficiază de acest regim fiscal persoanele juridice române care au o cifră de afaceri de până la 500.000 de euro pe an (2.270.550 lei la cursul valabil la 31 decembrie 2016), realizeză maximum 20% din venituri din consultanță și management, părțile sociale nu sunt deținute de stat sau unități administrativ-teritoriale și nu se află în dizolvare urmată de lichidare, fiind interzisă și desfășurarea anumitor activități reglementate de art. 48 al. 6 din Codul fiscal (activități bancare, asigurări, piață de capital, jocuri de noroc, explorare și exploatare petrol și gaze) care nu pot avea legătură cu profesia de avocat. Citește în continuare „Guest post: Necesitatea unor modificări ale legislației specifice profesiei de avocat în privința societăților profesionale cu răspundere limitată pentru a putea beneficia de regimul fiscal al microîntreprinderilor”

Un exercițiu democratic necesar

În urmă cu aproape un an, scriam prima dată sub titlul „Avocatura Altfel” un articol în care propuneam în special colegilor din Baroul Cluj să ne clintim din inerția zilnică și să facem CEVA. Propunerea inițială privea în particular aspecte ce țineau de publicitatea profesiei de avocat. Citește în continuare „Un exercițiu democratic necesar”

Proiectul de modificare a Legislației profesiei. Varianta transmisă Consiliului Baroului Cluj

După șase ședințe ale Comisiei și un post-production pentru a da formă scrisă celor discutate în Comisie, am ajuns la forma finală a Proiectului. Ea a fost înregistrată azi, 3 octombrie 2016, la secretariatul Baroului Cluj în atenția Consiliului Baroului Cluj, cu solicitarea convocării adunării generale extraordinare. Conform art. 53 alin. 3 al Legii 51/1995, Consiliul este singurul care poate face acest lucru (sau 1/3 din avocații din barou). Așteptăm decizia Consiliului Baroului Cluj, care a participat în comisia de discutare a Proiectului cu 1/3 din consilieri precum și cu decanul (deci cu 6 din 15 membri).