În urmă cu un an, într-o vineri, pe la șase seara, când în Adunarea Generală din 2016 a Baroului Cluj s-a decis ca Proiectul de modificarea a legislației profesiei să nu fie discutat, ci să se numească o Comisie de discutare a acestuia, în sală erau maxim 100 de avocați (după cum se poate vedea din poza articolului – sursa foto). Un an mai târziu, vinerea aceasta, Proiectul este din nou pe ordinea de zi a Adunării Generale. Citește în continuare „Proiectul de modificare a legislației profesiei va fi discutat în Adunarea Generală de vineri a Baroului Cluj”
Categorie: Legaleză
Guest post: Necesitatea unor modificări ale legislației specifice profesiei de avocat în privința societăților profesionale cu răspundere limitată pentru a putea beneficia de regimul fiscal al microîntreprinderilor
Avocat Dr. Marius-Ioan Floare
Baroul Cluj
Prin Ordonanța de Urgență nr. 3/2017 s-au modificat o serie de prevederi ale Codului fiscal (Legea nr. 227/2015) în ceea ce privește regimul fiscal și condițiile de încadrare ale microîntreprinderilor. Astfel, începând cu data de 1 februarie 2017, beneficiază de acest regim fiscal persoanele juridice române care au o cifră de afaceri de până la 500.000 de euro pe an (2.270.550 lei la cursul valabil la 31 decembrie 2016), realizeză maximum 20% din venituri din consultanță și management, părțile sociale nu sunt deținute de stat sau unități administrativ-teritoriale și nu se află în dizolvare urmată de lichidare, fiind interzisă și desfășurarea anumitor activități reglementate de art. 48 al. 6 din Codul fiscal (activități bancare, asigurări, piață de capital, jocuri de noroc, explorare și exploatare petrol și gaze) care nu pot avea legătură cu profesia de avocat. Citește în continuare „Guest post: Necesitatea unor modificări ale legislației specifice profesiei de avocat în privința societăților profesionale cu răspundere limitată pentru a putea beneficia de regimul fiscal al microîntreprinderilor”
Un exercițiu democratic necesar
În urmă cu aproape un an, scriam prima dată sub titlul „Avocatura Altfel” un articol în care propuneam în special colegilor din Baroul Cluj să ne clintim din inerția zilnică și să facem CEVA. Propunerea inițială privea în particular aspecte ce țineau de publicitatea profesiei de avocat. Citește în continuare „Un exercițiu democratic necesar”
Proiectul de modificare a Legislației profesiei. Varianta transmisă Consiliului Baroului Cluj
După șase ședințe ale Comisiei și un post-production pentru a da formă scrisă celor discutate în Comisie, am ajuns la forma finală a Proiectului. Ea a fost înregistrată azi, 3 octombrie 2016, la secretariatul Baroului Cluj în atenția Consiliului Baroului Cluj, cu solicitarea convocării adunării generale extraordinare. Conform art. 53 alin. 3 al Legii 51/1995, Consiliul este singurul care poate face acest lucru (sau 1/3 din avocații din barou). Așteptăm decizia Consiliului Baroului Cluj, care a participat în comisia de discutare a Proiectului cu 1/3 din consilieri precum și cu decanul (deci cu 6 din 15 membri).
A treia ședință a comisiei de discutare a Proiectului de modificare a Legii și Statutului profesiei
A treia ședință a comisiei de discutare a Proiectului s-a desfășurat în data de 19.04.2016, de la ora 14,00 la ora 17,15.
Au fost prezenți 9 membri ai Comisiei, iar doi au fost substituiți cu acordul acestora de alți doi avocați nemembri. Au lipsit doi membri ai Comisiei. Au fost prezenți doi avocați nemembri, pe lângă cei care au substituit membrii absenți.
Tema principală de discuție a Comisiei a fost: Pregătirea profesională continuă.
Pentru început, s-au finalizat discuțiile pe tema de la ultima ședință, cea din 05.04.2016. Citește în continuare „A treia ședință a comisiei de discutare a Proiectului de modificare a Legii și Statutului profesiei”

