Prin clasa a noua, am găsit în biblioteca familiei cărțile lui Pavel Coruț. Pentru anii ’90, când internetul era 0 în România, sursele credibile de informare fiind TV-ul, cărțile și, hai să zicem, școala, stilul original de roman de spionaj, transformat apoi într-un fusion de spionaj-SF, nu avea cum să nu te dea pe spate. Nu degeaba prima lui carte, Quinta Spartă, a fost vândută într-un tiraj record: 310.000 exemplare (după spusele autorului).
Dacă iei în considerare contextul politico-economic al României de atunci, mândria naționalistă exploatată intens în perioada aceea de multă lume și întâlnită cam în toate cărțile lui, în care descendența geto-dacă a românilor era ceva ce nu s-a văzut de la facerea lumii încoace, nu aveai cum să nu te simți demn urmaș al lui Zamolxe, întors în România cu o flotilă extraterestră, care stătea ascunsă sub Muntele Sacru din Carpați. E drept, Coruț n-a pretins niciodată că partea ficțională este reală. Dar hrănea nevoia de unicitate a românului asuprit.
Pavel Coruț a știut cum să-și construiască un public fidel. Și-a ales pentru cărțile lui o temă interesantă (spionajul), și-a creat un stil relativ original și a vândut tiraje fabuloase, speculând o nevoie umană, aș zice primară: nevoia de a fi special, de a fi văzut altfel decât ca un oarecare. Toate cărțile lui vorbeau de mândria de a fi descendent al geto-dacilor, veneratori ai lui Zamolxe, care, nu-i așa, era de fapt un extraterestru coborât printre oameni să-i civilizeze.
Ceea ce am apreciat întotdeauna la el a fost că, în partea nonficțională a cărților, avea bunul simț de a-ți spune că ceea ce susține sunt părerile lui, bazate pe dovezile lui și că ești liber să nu crezi ceea ce zice. Mai mult, recomanda insistent să-ți folosești creierul pentru a analiza cele spuse de el și, eventual, al contrazice.
Vremurile pe care le trăim m-au făcut să-mi amintesc de acea perioadă din viața mea, în care citeam pe nerăsuflate aventurile lui Petre Varain, Mihai Ursu aka Bălaiu’ și Laurențiu Cremene în lupta lor cu Oculta Mondială (Cum, nu știați?!). Personal am trecut de vârsta la care aș putea crede că România a fost „leagănul civilzației umane” (oricum, sunt sigur că s-ar găsi mulți care să încerce să mă convingă), dar tot mi se pare halucinant că într-o perioadă în care informațiile sunt mai ușor de verificat și mult mai accesibile decât în anii ’90, aparent, cei care cred și răspândesc teoriile conspiraționiste din perioada asta sunt mai mulți decât cei care verifică (fact-checking) orice informație care le este servită prin social media sau media, în general.
În această pandemie, inexistentă pentru unii, social media-ul abundă în teoriile conspirației. „Favoritele” mele sunt cele care intră în categoria fake news-urilor evidente, share-uite de pe site-uri obscure („necontrolate de Oculta Mondială”, mi-ar zice unii), cu mențiunea răspânditorului: „O variantă” sau „o ipoteză” sau „dacă are dreptate?”.
Ar fi inutil să mă apuc acum să demontez toate teoriile stupide legate de pandemie din două motive: 1) e o muncă pe care jurnaliștii și oamenii de bună credință o fac zi de zi; 2) (ca să citez parțial un meme mișto care circulă zilele ăstea) cineva care crede că Bill Gates vrea să-i bage microcip în vene lui Lenuța din Amărăștii de Jos, județul Dolj (până și localitatea asta sună a una care merită fact-checking) cu vaccinul anticovid pe care-l face, după ce tot el a pornit pandemia, va crede asta oricine ar încerca să-i explice că ciupercile colorate frumos nu-s de fumat.
Ce vreau însă să las aici, în contextul conspirațiilor pandemice pe care le văd răspândite chiar și de cei cu studii superioare (dovadă că diploma de facultate nu te ajută la gândit) sunt două imagini care nu prea au nevoie de multe comentarii suplimentare:
Prima, din 1807, este una în care vaccinul era reprezentat ca un monstru bolnav, asemănător unei vaci, căreia îi erau dați copiii ca hrană, folosită exemplificativ și în articolul celor de la BBC News: „The anti-vaccination movement that gripped Victorian England”
A doua se numește „An unrestrained demon” și este coperta unuia dintre numerele revistei americane de satiră „Judge”, din 26 octombrie 1889. Pe internet, poza circulă ca fiind un poster antielectricitate din anii 1900.
După cum ziceam, cele două imagini nu au nevoie de multe explicații, dacă le punem în contextul teoriilor consipraționiste circulante în zilele noastre, în special legate de pandemie.
În loc de concluzie, vă sugerez să citiți investigația jurnalistică a celor de la Recorder (una dintre puținele surse de jurnalism de investigație autentic, din România), investigație care are ca subiect una dintre teoriile care circulă pe tema Coronavirus în România: Cum a evoluat mortalitatea în luna aprilie: cifrele care demontează teoria „ar fi murit oricum” (întregul material îl puteți citi aici).
Avocatura Altfel 