La solicitarea colegilor din Baroul Dolj am publicat în nr. 1/2017 al revistei acestui barou un scurt articol legat de elementele principiale care ar trebui să fie avute în vedere în situația modificării legislației. Acestea au fost evidențiate în mare parte și prin Proiectul de modificare a Legislației profesiei:

  • Transparență decizională
  • Accesul avocaților tineri în organele de conducere ale profesiei
  • Democrație reală (alegerea organelor de conducere, norma de reprezentare în Congresul avocaților și în Consiliul UNBR, accesul efectiv la un for decizional)
  • Un sistem de pensii echitabil și echilibrat (eliminarea pragului minim de contribuție și eventuala majorare a pragului maxim, caracterul opțional al contribuției avocaților stagiari)
  • Modernizarea profesiei (profesia online, dezINPPAizarea profesiei – alternative, implicarea în problemele sociale ale comunității – avocatura pro bono)

Concluzia mea, din finalul articolului:

Oricând modificările privind legislația profesiei vor avea în vedere principii fundamental corecte, șansele de reușită ale acestora vor fi mari, reglementând indirect și situații particulare ce nu pot fi avute în vedere la momentul modificării datorită constantei evoluții a lumii în care trăim. Oricând modificările vor viza situații particulare sau interese de grup, acestea vor ajunge să genereze un recul care, de cele mai multe ori, se va dovedi nociv și disproporționat prin raportare la scopul inițial, aparent, bine intenționat.

Pentru întreg conținutul revistei precum și al articolului (pag. 50-56) a se vedea aici.

Mulțumesc colegilor din Baroul Dolj pentru propunerea de a scrie în paginile revistei lor.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.