Proiectul de modificare a Legislației profesiei. Varianta transmisă Consiliului Baroului Cluj

După șase ședințe ale Comisiei și un post-production pentru a da formă scrisă celor discutate în Comisie, am ajuns la forma finală a Proiectului. Ea a fost înregistrată azi, 3 octombrie 2016, la secretariatul Baroului Cluj în atenția Consiliului Baroului Cluj, cu solicitarea convocării adunării generale extraordinare. Conform art. 53 alin. 3 al Legii 51/1995, Consiliul este singurul care poate face acest lucru (sau 1/3 din avocații din barou). Așteptăm decizia Consiliului Baroului Cluj, care a participat în comisia de discutare a Proiectului cu 1/3 din consilieri precum și cu decanul (deci cu 6 din 15 membri).

A treia ședință a comisiei de discutare a Proiectului de modificare a Legii și Statutului profesiei

A treia ședință a comisiei de discutare a Proiectului s-a desfășurat în data de 19.04.2016, de la ora 14,00 la ora 17,15.

Au fost prezenți 9 membri ai Comisiei, iar doi au fost substituiți cu acordul acestora de alți doi avocați nemembri. Au lipsit doi membri ai Comisiei. Au fost prezenți doi avocați nemembri, pe lângă cei care au substituit membrii absenți.

Tema principală de discuție a Comisiei a fost: Pregătirea profesională continuă.

Pentru început, s-au finalizat discuțiile pe tema de la ultima ședință, cea din 05.04.2016. Continuă lectura „A treia ședință a comisiei de discutare a Proiectului de modificare a Legii și Statutului profesiei”

Sumarul primei ședințe a Comisiei de discutare a Proiectului de modificare a Legii și Statutului profesiei

Marți, 15.03.2016, de la ora 14,00 la ora 17,15, s-a desfășurat prima ședință a Comisiei înființate la Adunarea Generală a Avocaților din 26.02.2016, Comisie înființată în scopul discutării Proiectului inițial de modificare a Legii și Statutului profesiei, inclus pe ordinea de zi a Adunării amintite.

Cu o singură absență motivată, ceilalți 12 membri ai Comisiei stabiliți la Adunarea Generală au fost prezenți, precum și patru avocați participanți, care nu făceau parte din Comisie (având în vedere că s-a pornit de la regula că orice avocat poate participa la ședințele Comisiei). Continuă lectura „Sumarul primei ședințe a Comisiei de discutare a Proiectului de modificare a Legii și Statutului profesiei”

Cum continuăm?

Încă din această primă postare vreau să încercăm să scăpăm cu toții de formalisme, limbaj de lemn și exprimări echivoce. Cu cât ne exprimăm mai simplu (nu simplist) cu atât ne vom cunoaște unul altuia intențiile, fără a lăsa loc de interpretări.

Am creat pagina avocaturaltfel.ro pentru a avea un spațiu public, organizat în care ne putem spune unul altuia părerile. Părerea despre profesie, despre ce nu merge bine, despre ce ar trebui să se schimbe, despre cum ar trebui să facem asta, dacă suntem sau nu dispuși să ne implicăm sau măcar să-i sprijinim pe cei care încearcă asta.

Ar fi un proiect nou și probabil unic dacă ați dori cât mai mulți să postați opiniile voastre pe subiectul: Avocatura. E preferabil ca ele să aibă în vedere avocatura altfel decât acum. Adică să nu povestim sau repovestim ce știm, ce vedem în fiecare zi, ci cum vedem că ar trebui să fie mâine și cum ar trebui să facem asta.

În mod sigur, mulți dintre cei care la început vor urmări dezvoltarea ideii de Avocatura Altfel sunt avocații din Cluj. Cred asta și pentru modul în care s-a desfășurat Adunarea Generală a Avocaților din Baroul Cluj de vineri (26.02.2016). Faptul că mulți ați fost de acord să punem în discuție Proiectul promovat anterior (votându-l pentru a fi inclus pe ordinea de zi) a fost primul semn că vreți să se schimbe ceva. Faptul că mult mai puțini ați rămas să-l și discutăm creează o problemă la nivel de implicare, DAR asta se poate remedia pe parcurs.

Ajungem și la întrebarea din titlu.

Cum continuăm? Continuă lectura „Cum continuăm?”

%d blogeri au apreciat: