După cum bine a zis cine a zis: dreptul nu e doar un singur lucru.
Și a zis-o într-o analiză despre impactul A.I. pe piața serviciilor juridice.
Analiza privește un raport al Anthropic (părintele lui Claude) despre impactul A.I. pe piața muncii (în general, nu doar în domeniul „legal”), care arată diferența dintre capacitatea teoretică de adopție a A.I. și rata efectivă de adopție.
De aici, discuția merge firesc spre o particularizare a pieței serviciilor juridice.
Ce înseamnă „serviciu juridic”? Doar avocatura de consultanță? Nu. Doar cea de litigii? Nu. Avocatura înseamnă mult mai multe, după cum arată și „harta” de mai jos:
[Sursă foto: aici]
Ne panicăm că ne înlocuiește A.I.-ul? Sau ne adaptăm?
De exemplu, în SUA, piața avocaturii este în creștere și în 2026, fără ca adopția A.I. să afecteze acest trend (a se vedea discuția de aici).
Evident, nu comparăm România cu SUA.
Ce putem face însă este să gândim și să decidem pentru noi unde în avocatura românească A.I. poate fi folosit și unde nu, ce sarcini ne poate ușura și unde ar putea mai mult să ne încurce (apropo de halucinații).
Cred însă că exercițiul acesta va trebui să-l facem individual. Pentru că, din punctul meu de vedere, soluțiile A.I. oferite în România pentru piața avocaturii (actuale sau în curs de coacere) vor avea un insucces răsunător.
Vă zic și de ce cred asta:
- nu cred și n-am crezut niciodată că o piață națională de 23 de mii de avocați, din care 45% sunt concentrați într-un singur barou (Baroul București), poate genera, pe termen lung, profit pentru orice soluție A.I. generalist-juridică
și
- nu cred și n-am crezut niciodată că o piață națională în care o treime dintre cei 23 de mii de avocați realizează (cel puțin declarativ) venitul minim în profesie, vor fi vreodată clienții plătitori ai unor astfel de soluții (a se vedea situația de mai jos – sursa: raportul CAA central pentru Congresul Avocațilo din 2025).
Poate A.I. să înlocuiască avocatul de litigii în România?
Posibil. Dar sub puține aspecte. Sigur nu ca prezență fizică în instanțe, ci doar ca redactor de documente (plângeri contravenționale, plângeri penale etc.).
Ca suport „emoțional”. Îi va răspunde „clientului” la întrebări la orice oră din zi sau din noapte, în weekenduri și de sărbători. Și îl va minți frumos, chiar și când șansele de câștig sunt minime sau inexistente.
Trebuie să acceptăm că, deocamdată, unii vor folosi AI ca să-și rezolve problemele juridice. Așa cum vor întreba AI-ul, nu medicul, de ce au o durere de cap care durează de cinci zile și care ar fi diagnosticul și medicația corectă. Așa cum vor cere poze de nuntă sau de botez, fără să mai cheltuie bani pe evenimentul în sine. Hm, stai! Cred că am mers prea departe…
Contraintuitiv poate, dar eu cred că avocatura de litigii va avea de câștigat din folosirea AI-ului în domeniul juridic. Contract de muncă sau de închiriere făcut cu AI-ul azi? Probabil bun. Testul suprem? Mâine, când părțile nu se mai înțeleg. Să vedeți atunci cum vom apărea victorioși, cu sprânceana ridicată: „Cine v-a lucrat aici? AI-ul?! Se vede.”
Nu o mai lungesc, exercițiul îl puteți face toți pe zona de avocatură pe care lucrați, ați înțeles unde bat.
Ce facem mai departe?
Ne educăm. Asta cred că e cel mai important: ne educăm, citim, înțelegem cât mai bine ce e A.I.-ul, cum îl putem folosi încât să ne ușureze munca, unde are cele mai mari șanse să greșească, testăm eventualele soluții A.I., poate unele ne sunt de folos și le putem adopta, dacă bugetul ne permite.
În încheiere, (apropo de citit) vă propun ca lectură articolul lui Alexander Lerchner de la Google DeepMind care argumentează de ce A.I. poate doar simula conștiința, dar nu o poate „concretiza” (îl aveți aici).
PS: Pentru cititorii mai tineri, referința/parafrazarea din titlu o aveți aici.
Avocatura Altfel 