Cu mască sau fără mască?


Zilele ăstea, am văzut mai mulți avocați cu cagulă decât mascați din trupele speciale, la percheziții. Am înțeles că trendul de „cagulare” a avocaturii vrea să fie un protest împotriva măsurilor impuse în sălile de judecată INCLUSIV pentru avocați. Ce uită colegii e că nu poți crea un trend fără să ai un # (hashtag). Asta e lumea 20-20, trebuie să ne adaptăm, ca profesie.

Râdem, glumim, da’ nu e râsul nostru. În ultimele două luni, am văzut promovate de unii avocați teorii ale conspirației, share-uri de articole din surse dubioase și „argumente” juridice despre cum avem libertatea și dreptul de a ne scuipa plămânii unde și pe cine vrem, că mi-a venit să-mi rup legitimația de avocat de cel puțin trei ori pe zi.

Ce nu am prea văzut este abordarea pur științifică a obligației purtării/nepurtării măștii în spațiile publice închise. Pentru că mă îndoiesc că stimabilul virus ar avea vreo sensibilitate la argumente juridice. Și pentru că, acolo unde discutăm de o pandemie, cred că ar fi mai potrivit să o abordăm ca pe o problemă serioasă de sănătate, nu ca pe o propunere de arestare.

Într-un articol foarte bine documentat științific (îl aveți aici) un băiat mai deștept ca noi ne explică de ce purtatul măștii în spații închise e cât se poate de necesar pentru a nu răspândi Covidu’. Dincolo de numeroasele linkuri către articole de specialitate în care se discută pe larg și pentru avizați aspectele științifice ale acestui subiect, o primă probă vizuală în favorarea celor susținute este aceea a particulelor care se emană în aer de o persoană care vorbește fără mască și de una care vorbește cu mască (practic, cam ce fac avocații când pledează).

Articolul de specialitate (din 15 aprilie 2020) care tratează subiectul este disponibil aici (în The New England Journal of Medicine) iar video-ul este disponibil aici, dar poate fi urmărit și mai jos:

Laser light-scattering experiment (Experiment cu laser de împrăștiere a luminii)

După cum bine zice și articolul citat, rezultatele experimentului sunt șocant de relevante. Când persoana care vorbește are mască, saliva (particulele de salivă și aerosoli care sunt expulzate) este aproape în întregime reținută. Or, după cum se știe, Covidu’ taman așa se transmite (salivă, stropi sau particule de salivă și aerosoli care conțin particule din saliva persoanei infectate).

Într-un articol din 3 aprilie 2020 (îl aveți aici) din celebra Nature.com (citat și de articolul de la care am plecat), cu un conținut complex pentru neavizați, dar cu un rezumat (abstract) destul de clar și pentru noi, muritorii de rând, ni se spune că, ceea ce au constatat experimental băieții și fetele cu școală în științe mai exacte decât dreptul, este faptul că măștile faciale reduc în mod semnificativ cantitatea de virus din stropii de salivă expirați, motiv pentru care aceste măști pot preveni transmiterea virușilor respiratorii (deci și alde Covidu’).

Rezumatul articolului din nature.com cu titlul: Respiratory virus shedding in exhaled breath and efficacy of face masks (Răspândirea virusului respirator prin respirația expirată și eficacitatea măștilor faciale – traducere aproximativă)

Articolul citează și studiile (unul dintre ele aici, tot din Nature.com) care arată că și persoanele asimptomatice pot răspândi virusul. Adică, oricare dintre noi care considerăm că nu suntem infectați, dar am putea fi. Și aia înseamnă: toți care nu suntem testați. Estimarea e că aproximativ 50% din infecții sunt datorate acestor tipuri de răspândiri (cele ale asimptomaticilor).

Articolul cu care am început mai explică încă o chestie interesantă. Premisa de la care s-a pornit inițial de cercetători a fost inversă decât ar fi trebuit: majoritatea cercetătorilor s-au întrebat cât de bine îl protejează o mască pe purtător ca să nu se infecteze, nu cât de bine împiedică o mască ca o persoană infectată să nu răspândească virusul. Asta deoarece măștile funcționează foarte diferit când au rol de echipament de protecție personală, față de atunci când au rol de control al sursei de infectare.

Pe scurt, ideea e următoarea: măștile sunt foarte bune pentru a bloca picăturile mai mari de salivă și nu la fel de bune la blocarea particulelor minuscule. Când o persoană expulzează picăturile de salivă în aer, acestea se evaporă rapid și devin particule minuscule transportate în aer, numite nuclee de picături (droplet nuclei). Acestea sunt extrem de greu de îndepărtat din aer. Însă, în atmosfera umedă dintre gura unei persoane și masca ei, este nevoie de aproape o sută de ori mai mult timp ca o picătură să se evapore și să devină nucleu de picături.

Asta înseamnă că aproape orice fel de mască de pânză simplă este excelentă pentru a controla răspândirea virusului. Masca creează umiditate, această umiditate împiedică picăturile care conțin virus să se transforme în nuclee de picături, iar acest lucru permite țesăturii măștii să blocheze picăturile.

Articolul trage o concluzie neplăcută pentru avocații pledanți: respectiv că există studii (două dintre ele, ale Universității Cornell, SUA, le aveți aici și aici) care sugerează că, dacă 80% dintre oameni ar purta mască în public (se referă la spațiile închise), atunci transmisia COVID-19 ar putea fi oprită. Până la descoperirea unui vaccin sau a unui tratament pentru COVID-19, măștile faciale ar putea fi instrumentul cel mai important pe care îl avem în prezent pentru a combate pandemia.

Cam asta e starea de fapt. Aia care are în spate probe științifice, realizate de tocilarii ăia la care, probabil, unii dintre voi le furați în pauză sandvișurile. Eh, se pare că aveau unul de rezervă de fiecare dată, fiindcă, uite, au crescut și au ajuns băieți și fete smart și fac tot ce pot să ne aducă dovezi (nu păreri) cum e mai bine să ne comportăm în pandemia care încă n-a trecut ca să nu ne infectăm între noi.

Da, sunt sigur că e incomod pentru mulți să pledăm cu mască! Da, e dificil cu mască să urli la procurorul de ședință, la judecător sau la partea adversă! Ajungi deseori să te scuipi pe barbă. Dar cred că e mai important să ne protejăm unii pe alții, chiar dacă asta înseamnă că nu arătăm fain, că respirăm mai prost sau că rămânem fără aer din când în când.

Cred că asta înseamnă respect pentru colegii avocați, dar și pentru doamnele și domnii judecători și procurori! Evident, reciproca e valabilă.

Așa că haideți să trecem și peste asta, dar #cumască!

#avocaturacumască

Un răspuns la „Cu mască sau fără mască?”

  1. In Germania se procedeaza momentan asa: In cladirea instantei intrii cu masca. Odata ajuns in sala de judecata fiecare participant se aseaza la o distanta de cel putin 2 m de celalalt si isi iau jos masca si vorbestc fara masca. Explicatia: La inceput era obligatorie purtarea mastii si in sala. Insa adeasea nu se putea intelege ce bolborosea unul sau altul sub masca. De aceea s-a ajuns la aceasta solutie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.